Se numește ansamblul de motive decorative pe bază de arabescuri și de împletituri geometrice, puse în valoare cu aur și argint, care apar pe vechile manuscrise, în special ilustrațiile în culori vii ale manuscriselor medievale.

Tezhip, denumit și iluminare, sunt acele ilustrații într-un manuscris cu picturi sau ornamente manuale, de toate felurile. Picturile într-un manuscris sunt numite „miniaturi”, fără nici o legătură cu mărimea acestora. În sensul picturii, denumirea miniatură derivă din verbul latin „miniare”, care însemna „a colora cu oxid roșu de plumb”, denumit și miniu de plumb.

Pentru anluminuri, în Egiptul Antic, Grecia Antică și Roma Antică, ca de altfel și în Evul Mediu European, se foloseau culori tempera cu clei. Abia în vremea Renașterii timpurii s-au folosit tempera preparate cu ou, net superioare prin ton, strălucire și durabilitate. Fondul de aur mozaical, care conferă somptuozitate și strălucire anluminurilor, care este o particularitate tehnică frecventă a artei gotice, ivită din dorința imitării vitraliilor din catedrale. Această artă își are originea în arta bizantină.

Tezhip s-a dezvoltat având ca origine decorarea de litere inițiale. Arta decorării cărților a devenit în unele momente ale Evului Mediu, un fel de modă, încât bugetele pentru procurarea materialelor scumpe, nu erau micșorate. Pergamentul și velum-ul ca suport, culori importate din India, Persia și Spania (în special vermilion și ultramarin), în timp ce tușul cu aur bizantin (fabricat din aur adus din India) erau folosite după învățăturile caligrafilor perși. În cazul anluminurii precarolingiene, se află câteva caracteristici ale decorației paginii, specifice predilecției locale pentru un tip ornamental derivat dintr-o tehnică anume: la lombarzi – entrelac-ul; la irlandezi – spirala; la bizantini – arabescul (împrumutat din arta sasanidă); la germani – ornamentația bazată pe teme animaliere.

În Tezhip, planul textual este articulat figural, iar cel figural are valori scripturale.